Ce este Dunyazad

Imaginează o pergamentă.

O deschizi și găsești o poveste. O citești, o închizi. De îndată ce o redeschizi, povestea este alta — dar înăuntru se află cineva pe care l-ai mai întâlnit. Sau aceeași țară, văzută de la o fereastră diferită. Sau o piatră plată pe un stâncă, care cu treizeci de ani înainte era locul altui om.

Nimeni nu ți-a spus. L-ai recunoscut.

Dunyazad este acea pergamentă.

Firul care leagă

O poveste se leagă de alta printr-o persoană, printr-un loc, printr-un moment în timp. Și uneori printr-o idee — care este legătura care surprinde cel mai mult, pentru că ține împreună povești care nu au altceva în comun. O fabrică de provincie în 1991, o vrăjitoare pe o stâncă liguriană, un sat pe o planetă cu doi sori: și în toate cele trei același gest, cineva care face un lucru bun pe ascuns și nu spune nimănui.

Aceste lucruri aici nu sunt referințe. Sunt porți. Fiecare se deschide și duce la poveștile în care acea persoană, acel loc, acea idee contează cu adevărat — începând cu cele în care contează cel mai mult.

Pentru cititori

Odată ce intri, pergamentul devine al tău. Dunyazad — care în Mille e una notte este sora care în fiecare noapte cerea o altă poveste — își amintește ce ai citit și nu ți-l repropune. Dar, mai ales, înțelege cum citești: dacă urmărești o persoană de-a lungul anilor, dacă te-ai atașat de o țară, dacă ceea ce te ține acolo este o idee care revine. Și te conduce mai departe pe acel fir, nu pe altul.

Doi cititori care pornesc de la aceeași povestire ajung în locuri diferite. Acesta este punctul.

Pentru autori

Sub poveștile se află un miceliu: rețeaua fină care stă sub pământ și pe care nimeni nu o vede, în timp ce ceea ce răsare la suprafață sunt poveștile. A scrie aici înseamnă a se înrădăcina acolo.

Povestirea ta poartă cu sine oamenii, locurile, ideile sale — și din acel moment, cineva venit dintr-o povestire a altcuiva poate ajunge în a ta, pentru că împărtășiți un oraș, o meserie, o obsesie. Și cine intră în a ta poate ieși spre restul lumii.

Îți poți construi propriul teritoriu, cu personajele tale care se mișcă prin propriile tale povești. Sau te poți integra în ceea ce există deja, împrumutând pe cineva – cerând permisiunea celui care l-a inventat. Cele două lucruri nu se exclud: rădăcinile sunt aceleași.

Și, dacă te interesează, mașina de dedesubt

Pentru ca toate acestea să funcționeze, sunt necesare lucruri plictisitoare, dar făcute bine. Fiecare persoană, loc, obiect sau idee are o identitate stabilă care nu se schimbă niciodată: două Margherite rămân două Margherite chiar și la o mie de povești distanță. Fiecare legătură are o greutate, pentru că a apărea într-o scenă nu este același lucru cu a susține o poveste. Și fiecare narațiune stă pe o singură linie temporală – aceeași pentru o august în provincie și pentru o planetă cu propriul calendar – astfel încât „înainte” și „după” să însemne ceva.

Astăzi, miceliul unește 7 povești și 100 referințe, dintre care 15 apar în mai mult de o poveste, din 1991 până în 2300.